Curtişoara - Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj

 

Muzeul Etnografic în aer liber din Curtisoara.
Situat în satul Curtisoara,la 10 km de Târgu Jiu.

Reprezinta secția de etnografie a Muzeului Județean Gorj și dispune de un parc de 1,5 ha.

Iisus Hristos a Înviat!

"Hristos a înviat din morți,
cu moartea pe moarte călcând,
și celor din morminte, viata dăruindu-le".

Căpitanul Grigore Brâncuși - Rezistenţa Anticomunistă din Gorj

Grigore Brâncuși

 

Căpitan, originar din județul Gorj. A format un grup de rezistentă (nouă persoane) împotriva comunismului, care și-a început activitatea în 1949 (prin răspândirea de manifeste și înarmare), grup pe care îl conducea din cabana situată în apropierea satului Topeşti,  județul Gorj. 

Pe 10 mai 1951 Securitatea a dat foc cabanei, iar locotenentul Goga l-a împușcat (în plămânul drept şi în deltoid). Grav rănit, a fost dus la Târgu Jiu, fiind salvat de doctorul Adameşteanu. 

După ce a fost chinuit în anchetele de la Securitate, Tribunalul Militar Craiova l-a condamnat la 20 de ani de muncă silnică, fiind închis la Craiova, Jilava, Valea Nistrului, Satu Mare, Aiud, Gherla, Grindu și Periprava, până în 1964, când a fost eliberat.

Copil de țărani din comuna Peștișani, harnic, cinstit și credincios, reușește să devină ofițer de stat major și activează în Regimentul 4 grăniceri. Participa la război atât în Răsărit, cât și în Apus.

În timpul campaniei din Vest își exprima îngrijorarea față de eventualitatea intrării României sub ocupația sovietică. Gheorghe Martău, ordonanța căpitanului își amintește că ofițerul îi spunea : 

"O să pățim mari nenorociri cu rușii, dacă scăpăm cu viață".

Căpitanul cunoștea  la  fata locului barbaria soldaților sovietici, lipsa de cuvânt a comandanților acestora și fărdelegile pe care le săvârșesc.

 Căpitan Brâncuși Grigore, nepot de văr al marelui sculptor Constantin Brâncuși

   

De aceea, pe drumul de întoarcere către tară, își exprima tot timpul temerile fată de pericolul comunist.


După abdicarea forțată a regelui și construirea armatei populare,cei mai multi ofițeri de carieră au fost dați afară din armată.


Această soartă a avut-o și Grigore Brâncuși. S-a întors în Gorj și s-a stabilit la Peștișani. A căutat să se integreze într-o altă activitate, dar a considerat de datoria lui să se angajeze în mișcarea de rezistentă din munți.


Si-a chemat fosta ordonanță și i-a spus:"noi trebuie să acționăm, nu putem lăsa țara pradă bolșevicilor".
Căpitanul a conceput un set de manifeste prin care-i chema pe conaționali la luptă.  Martău își amintește că în manifeste romanii erau chemați la unitate în fata politicii de aservire a tării. 

Gheorghe Martău împrăștie manifestele prin niște cunoscuți: Turtoi, Nădrag, Andrei și se întoarce la București, unde lucra ca hamal, iar căpitanul lucrase ca vânzător la un aprozar. Brâncuși nu s-a întors la București.

După câteva zile, cei care împrăștiau manifeste sunt prinși de securitate. Căpitanul l-a chemat pe Martău înapoi, s-au întâlnit și au hotărât sa urce în munți.


Și-au procurat arme și muniție. Și-au stabilit zonele de aprovizionare și de obținere a informațiilor în satele de sub munte. Cartierul general a fost stabilit la pivnița țăranului Ion Dincu din Topești. 

Căpitanul intenționa să intre în legătură cu celelalte grupuri de rezistenta din munții Gorjului. Securitatea îl caută în Balta, Valea Mare, Boroșteni, Celei, Arcani, Dobrița.

.............................................................................................................................................................

Grigore Brâncuși a expediat peste 200 de scrisori guvernanților, solicitându-le să nu mai căsăpească poporul cu cotele, arestările, presiunile.
Ii amenința pe guvernanții comuniști că, aducând poporul în sapă de lemn, nu-i va mai răbda pământul acesta și neamul pentru faptele lor.
Securitatea își intensifica raidurile. Operațiunile sunt conduse de un anume Goga, ofițer de securitate din Pestișani care-l cunoștea foarte bine pe Brâncuși.
In 1949, șoferul acestui securist l-a împuscat la Valea Mare (satul lui Martău)pe țăranul Gh. Lacatusu.

 .............................................................................................................................................................

Partizanii din zona Tismana au luptat şi cu arma în mână, dar şi cu manifeste tipărite în stânele care îi adăposteau. Căpitanul Grigorie Brâncuş a reuşit să lupte împotriva noii orânduiri timp de cinci ani fără a fi prins. Alături i-au fost ordonanța de pe front și cele două surori. 

Întors din război, de pe frontul din Cehoslovacia, căpitanul Grigorie Brâncuş şi-a dat repede seama în ce direcție se îndreaptă noua politică a celor așezați cu sprijin rusesc la guvernare. 

Nu le face jocul şi, împreună cu ordonanţa sa, se ascunde într-o pădure de lângă satul Topeşti, comuna Tismana. Este urmărit, împuşcat, prins de securitate şi condamnat după câţiva ani. Este pus în libertate în 1964.

Caietele subversive

Când s-a terminat războiul mi s-a oferit gradul de general, numai să mă fac membru de partid. Dar eu am văzut, domnule, ce atrocități au făcut ruşii în Dobrogea când au intrat în ţară! 

Am refuzat", s-a confesat căpitanul după eliberare lui Constantin Bâldea, cel care se căsătorise cu o nepoată a sa.

Astăzi, pensionarul Bâldea locuieşte împreună cu soţia sa, Elisabeta (fostă Tabacu), în comuna Peştişani, judeţul Gorj, acolo unde avusese case şi familia căpitanului Brâncuş.

Nu-i mai sunt aşa vii amintirile, dar tot mai reţine ce i-a povestit la ieşirea din închisoare fostul partizan: „Când s-a întors de pe frontul din Cehoslovacia şi Ungaria, şi-a dat seama că politica ţării o luase pe un drum ce nu corespundea cu propriile convingeri.

A refuzat să se facă membru de partid şi, cu ordonanţa sa, s-a ascuns la o stână. Făcea manifeste pe care le împrăştia cu ajutorul surorilor (Constanţa şi Polina) şi al nepoatelor. 

De exemplu, nevastă-mea era elevă la şcoala elementară şi era un învăţător, Tabacu Constantin, care era în legătură cu el. 

Când ajungea la școală, o chema pe nevastă-mea şi-i zicea să aducă ghiozdanul şi caietul la control. Şi-n caiet avea epistolele căpitanului Brâncuş. Amândouă surorile au fost închise un an pentru tăinuire, găzduire şi ajutor dat acestuia".

Constantin Bâldea şi soţia sa, Elisabeta, povestesc faptele „unchiului Brâncuş“

Stâna, în flăcări„Cinci ani au stat la stână, până i-a turnat un pădurar din localitate.

Târziu, într-o toamnă, ordonanţa era plecată să adune lemne pentru foc. Atunci l-au înconjurat securiştii. În acel moment, căpitanul a tras zăvorul la stână şi a început să ardă manifestele.

Deşi avea puşcă-mitralieră, n-a deschis focul. Au făcut-o, în schimb, securiștii.

O sticlă de ulei aşezată într-o ferestruică a luat foc. Stâna începea să ardă pălălaie. Nu mai era de stat. Şi-a luat puşca în faţă, raniţa cu maşina de scris în spate şi a ieşit în goană, urlând, printre ei.

Apariţia a fost atât de şocantă - îi crescuse barba şi părul ca lui Robinson Crusoe - încât securiştii au încremenit cu puştile în mâini. 

S-au dezmeticit însă şi au tras la picioare. Ghinionul a fost că, trebuind să sară peste un gard, căpitanul s-a dat peste cap şi, ăia, cum trăgeau la picioare, când el a căzut, l-au nimerit într-un plămân.

 

A fost transportat la spital, la Târgu-Jiu. Peste puţină vreme a fost judecat, condamnat şi încarcerat la Craiova, la Periprava, la Gherla, la Satu - Mare, la Aiud şi-n mai toate puşcăriile grele", povestește domnul Bâldea.

 

Capete de acuzare

În rechizitoriul întocmit căpitanului stă scris: „S-a reţinut că, în ianuarie 1948, inculpatul Grigorie Brâncuş a luat legătura cu inculpatul Ionescu Alexandru Vintilă, propunându-i să se organizeze într-un grup înarmat, pentru a acţiona, în caz de război, împotriva regimului social-politic instaurat în România.

După ce Ionescu Alexandru Vintilă a fost de acord cu propunerea ce i s-a făcut, între acesta şi Brâncuş Grigorie a intervenit un schimb de scrisori prin care se încurajau reciproc şi îşi dădeau sfaturi cu privire la modul cum să desfăşoare acţiunea întreprinsă, scrisorile fiind duse de inculpatul Martău Gheorghe, care în perioada 1944-1946 îi fusese ordonanţă acestuia pe când era căpitan. 

Denumind organizația subversivă cu inițialele RUIC (Români uniţi-vă împotriva comuniștilor), inculpatul Brâncuş Grigorie a redactat, în aprilie 1949, mai multe manifeste cu conținut anti-guvernamental. 

Apoi, în cursul lunii mai 1949, inculpații Grigorie Brâncuş şi Gheorghe Martău au luat cu ei un aparat de radio şi, înarmându-se cu patru pistolete și muniția necesară, au plecat în munţii din zona Gorjului.

După ce aceşti doi inculpați şi-au amenajat un adăpost, Grigorie Brâncuş a redactat şi expediat prin poştă, pe adresa unor instituţii militare şi civile, mai multe manifeste şi scrisori de ameninţare, folosindu-se în ultimul timp pentru multiplicarea lor o mașină de dactilografiat".

Condamnarea

Sentinţa nr. 257 din 19 mai 1952 a Tribunalului Militar Craiova suna cam aşa: „Inculpatul Grigorie Brâncuş (fiul lui Grigorie şi al Paraschivei, născut la 11 noiembrie 1910 în comuna Peştişani, judeţul Gorj, mic comerciant, absolvent al liceului şi al şcolii de infanterie, fără antecedente penale, cu ultimul domiciliu în comuna natală) este condamnat la 20 de ani de muncă silnică, 10 ani de degradare civică şi confiscarea averii pentru infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale prevăzută la art. 209 partea a III-a din Codul Penal anterior şi la 8 ani închisoare corecţională şi la 2.000 de lei amendă corecţională pentru infracţiunea de deţinere ilegală de armament prevăzută la art. 14 alineat a din decretul 163/1950, urmând să execute, în baza art. 101 din Cod Penal anterior, pedeapsa cea mai grea".

Timp de 12 ani şi jumătate a suferit în cele mai grele închisori. După eliberarea, prin decret, în 1964, a încercat să se angajeze la Hunedoara, unde se mutase sora sa împreună cu fata acesteia și ginerele, domnul Bâldea Constantin. Nu a fost primit. 

S-a stabilit în București, s-a căsătorit și a lucrat la serviciul contabilitate al unui institut de proiectări. 

A murit în casa din București în 1995, a fost înmormântat la Cimitirul Ghencea Militar.

Organizația de rezistență din județul Gorj

Ca protest împotriva politicii comuniste de subjugare a ţării de către mercenarii aduși și instalați la conducere de trupele sovietice, un mănunchi de români, refugiați în munții județului Gorj, au început să răspândească o scrie de manifeste prin care era demascată politica nefastă a regimului, precum şi o broşură intitulată "Spațiul etnic şi istoric românesc".

Din această organizație au făcut parte:

Locotenent-colonel Ionescu Vintilă Micandru; căpitan Brâncuşi Grigore, nepot de văr al marelui sculptor Constantin Brâncuşi; învăţătorii Ion Rădoi şi Alexandru Stoichiţescu, din comuna Arcani și Constantin Tabacu, din comuna Hobiţa; Martin Gheorghe, din Valea Mare, comuna Runcu, condamnat la 10 ani muncă silnică; Dineu Gheorghe, din comuna Broşteni; Tabacu Constanţa (născută Brîncuşi) şi Sîrbulescu Polina (născută Brîncuşi).

Acţiunea a fost lansată la începutul anului 1949 şi a durat până în 1951. Printre cei care au sprijinit răspândirea manifestelor se afla şi Ionel Isac.

Coordonarea se făcea din cabana situată în zona muntoasă de deasupra satului Topeşti, din județul Gorj.

Pe data de 10 mai 1951, agenţii de securitate din Târgu Jiu au înconjurat regiunea şi au dat foc cabanei, unde se găsea numai căpitanul Grigore Brâncuşi; însoţitorul sau, Gheorghe Marău, țăran din Valea Mare-Runcu, coborâse pentru a aduce apă.

Deşi căpitanul Grigore Brâncuşi era înarmat şi se afla în poziţie bună de apărare, n-a deschis focul asupra soldaţilor, preferind să se prăvălească în valea din spatele cabanei, în schimb ofițerul de securitate Goga a tras şi l-a împuşcat în plămânul drept şi în deltoid, cu două gloanţe. Rănit grav și pierzând mult sânge. 

Grigore Brâncuşi a fost coborât pe o targa improvizată și dus la Târgu Jiu cu un camion al Securității.

La spital a fost operat de doctorul Adameşteanu, care și-a dat tot interesul pentru a-l salva. 

Dar,imediat după operaţie. Securiştii l-au aruncat într-un grajd, unde rănile s-au vindecat cu greu și numai după o nouă intervenţie chirurgicală.

Condamnat la 20 de ani muncă silnică, Grigore Brâncuşi a trecut prin iadul închisorilor

comuniste, la Craiova, Jilava, Valea Nistrului, Satu Mare, Aiud, Gherla, Grindu şi prezenţa lui a fost semnalată în numeroase greve de protest împotriva regimului de exterminare.

Grigore Brâncuşi - Căpitan pe frontul de acasă

Sursa: adevărul

Publicat: 15.08.2010

ION GAVRILA OGORANU - REZISTENTA ANTICOMUNISTA DIN MUNTII FAGARASULUI

Pentru români, totdeauna comunismul a fost un lucru străin de sufletul lor, atât ca ideologie, cât şi ca regim politic. În partidul comunist din România, înainte de 1944, nu s-au încadrat decât foarte puţini membri, mai toţi fiind de origine etnică străină.

Partidul Comunist a fost impus la guvernare, de armata sovietică, şi apoi de forţa celor mai declasaţi indivizi din societatea românească: securitatea.

Noi românii, am ieşit din război ca un popor învins, şi tratat ca atare, şi de sovietici, şi de democraţiile apusene. Jertfele noastre împotriva Germaniei naziste, au fost zadarnice. Soarta României, ca de altfel şi a celorlalte ţări vecine, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, a fost pecetluită, fără drept de apel la masa tratativelor, încă înainte de terminarea războiului.

Odată cu impunerea la cârma ţării a unui guvern comunist, al lui Petru Groza, în 1945 a fost suprimată libertatea, instaurându-se treptat un regim de teroare, al bunului plac, al celor ce au profitat de ocazie, şi şi-au dorit puterea şi traiul bun, pe spinarea semenilor lor.

Dacă la noi, teroarea a fost mai fără milă, şi nedreptăţile mai strigătoare la cer, decât în celelalte ţări vecine, dacă am avut un fenomen Piteşti şi un Canal al morţii, se datorează faptului că în societatea românească s-au găsit atâtea suflete negre în stare de orice josnicie. 

Am fost de asemenea ţara, care prin aşezarea ei geografică, eram în cel mai înalt grad, rupţi de apus, neavând graniţă decât cu ţări comuniste. Intrasem în epoca comunistă după două dictaturi, carlistă şi antonesciană, în care poporul a fost dresat să fie supus, înfricoşat şi obligat să execute tot ce i s-a comandat. 

Trebuie amintit că în două rânduri (1938 şi 1941), alegătorii erau duşi să voteze pe faţă, „da” sau „nu”, în coloane, însoţiţi de jandarmi cu baioneta la armă.

Am devenit repede ţara de batjocură a Anei Pauker, Luca Laslo, Gheorghe Gheorghiu –Dej, Burăh Tescovici (Teohari Georgescu), Pantiuşa Botnarenco, Alexandru Nicolski, Walter Roman, Vincse, şi Aranici.

Oamenii politici şi de cultură, fără coloană vertebrală, au dezertat repede, milogindu-se în faţa noilor stăpânitori, devenindu-le tovarăşi de drum, lăsând descoperiţi pe cei ce nu şi-au plecat capul, şi care au fost trimişi în temniţă sau la moarte. Pustiul, deznădejdea şi laşitatea s-au întins peste cuprinsul ţării.

Şi totuşi în această mlaştină a disperării, s-a închegat o rezistenţă armată anticomunistă. Ea a început în Bucovina, în martie 1944, când trupele sovietice au păşit pe pământul ţării noastre. Acţiunea a fost organizată de Armata Română, de ofiţeri cum a fost Lt. Motrescu, şi a continuat în acest colţ de ţară prin Cenuşe, Macoveiciuc, Vatamaniuc, când mocnit, când în flăcări, până în 1962, cu Vasile Motrescu.

Rezistenţa armată s-a întins apoi în toţi munţii României. În toamna anului 1944, şi iarna ce a urmat, au fost lansaţi în ţară de germani, grupuri de paraşutişti, cu misiunea de a acţiona la un moment favorabil, împotriva armatei sovietice, moment care nu a mai venit. 

Unele grupuri, cunoscute de regimul comunist, s-au autodesfiinţat, intrând în legalitate,altele care nu erau cunoscute de regim, au rămas în munţi, până în 1948, când au devenit active. Aşa a fost grupul de la Sâmbăta de sus - Făgăraş, din care făceau parte scriitorul Constantin Gane, şi Gheorghe Pele, grup care s-a mutat la Arnota.

Însuşi fostul ministru de interne din guvernul Sănătescu, generalul Aldea, a iniţiat o rezistenţă armată, imediat ce şi-a dat seama că altă cale spre salvarea României nu mai era.

În 1946, evenimentele s-au potolit oarecum. Se mai spera în alegeri libere, şi ajutor apusean, speranţe zadarnice. Începând de la această dată s-a accelerat organizarea rezistenţei militare anticomuniste, implicându-se în ea ofiţeri superiori, ca generalii Coroamă, Mitrea, Carlaonţ, amiralul Horea Măcelaru, col. Arsenescu.

.......................
 
S-a format şi un Comandament unic al rezistenţei. În toată ţara s-au alcătuit grupuri înarmate cu scopul de a acţiona la momentul potrivit. A fost anunţat Consiliul Naţional Român de la Paris (gen. Rădescu), despre această realizare. El a anunţat guvernele apusene despre ce s-a iniţiat în România.

Din cauza defecțiunilor din serviciile secrete apusene, (în care erau infiltrați agenți sovietici de grad înalt ca Kim Philby și alții), regimul comunist din România a fost informat de ce s-a realizat, şi în 1948, primăvara, în urma unor masive arestări, comandamentul a fost pierdut. În toamna anului 1948, în noiembrie, a avut loc un proces mamut al „Marii Trădări”, finalizându-se cu sute de ani de închisoare pentru cei arestaţi (autorul acestor rânduri fiind inclus printre cei acuzaţi).

În mai 1948, s-au făcut arestări masive în rândurile oamenilor politici, studenţi, elevi, militari, muncitori, cu scopul de a preveni orice rezistenţă. Au rămas doar un număr mic de nearestaţi, poate 20%, dintre cei ce erau decişi să se încadreze în rândurile rezistenţei armate, care, fie că nu erau cunoscuţi de regim, fie că au reuşit să se eschiveze de la arestare. Din aceşti puţini rămaşi, s-a format rezistenţa armată din România, atâta câtă a fost.

Fără un comandament unic pe ţară, care să coordoneze acţiunile, fără o legătură externă permanentă, cu tactici şi strategii diferite, rezultatele nu au putut fi de amploare. Se poate vorbi de o rezistenţă anticomunistă pe întreaga ţară, până în anii 1962, când a fost distrusă. 

A fost încă o înfrângere în istoria României, istorie, care pare că este alcătuită mai mult din înfrângeri, şi doar din puţine victorii. Învinşi au fost: Ioan Vodă, Mihai, Horea, Tudor, învinse revoluţiile de la 1848, învinşi în cele două războaie mondiale. Numai că aceste înfrângeri ne-au ţinut conştiinţa naţională trează, prin ele am supravieţuit prin veacuri şi stăm astăzi pe pământul ţării.

Prin lupta de rezistenţă armată şi jertfele acestor grupuri (bande, cum ne-a numit regimul comunist), alături de rezistenţa creştină, a celor din închisori, şi a emigraţiei româneşti, poporul român şi-a spălat onoarea, murdărită de atâtea laşităţi şi trădări.

Câte grupuri de rezistenţă armată anticomunistă au fost? Numărul exact nu se ştie. În arhivele securităţii nu am găsit un inventar complet, ci numai tabele parţiale, tot altele de la an la an. Un studiu istoric pe această temă, nu s-a făcut. Fundaţia Luptătorii din Rezistenţa armată anticomunistă, a numărat peste 200 de grupuri.

Un grup înarmat de rezistenţă anticomunistă, trebuie să aibă următoarele caracteristici:

1. Un număr de doi sau mai mulţi luptători (189 –în banda Lupşa Victor-Vrancea, 250 –în banda Dunca Vasile – Maramureş, etc), hotărâţi să se opună cu arma, orânduirii comuniste, pentru a o dărâma.

2. Un număr de oameni de sprijin al luptătorilor, care ajunge până la ordinul miilor, oameni ce au dat adăpost, hrană şi informaţii grupurilor de luptători.

3. Un sector muntos sau păduros, în care să activeze, şi un număr de localităţi unde să-şi exercite influenţa asupra populaţiei.

4. Forţe ale securităţii şi miliţiei, de la un pluton până la o armată de multe batalioane sau regimente, cu tehnică de luptă, care au acţionat după toate regulile războiului, împotriva grupului, câteva zile, câteva luni, sau ani în şir (20 de ani în munţii Bucovinei).

5. Un număr de câţiva luptători din grup ucişi, sau prinşi răniţi în ciocnirile cu forţele securităţii.

6. Un număr de câţiva dintre luptători sau dintre sprijinitori, ucişi în anchete în securitate.

7. Neapărat unul sau mai multe Iude, care i-au vândut pentru bani sau avantaje materiale, pe luptători, pentru a fi prinşi vii sau răniţi.

8. Un proces sau mai multe procese publice, sau secrete, în care s-au dat zeci, sute sau mii de condamnări (cazul zonei Făgăraş), dintre care multe la moarte şi confiscarea averii.

9. Execuţii ale celor condamnaţi la moarte, în locuri dosite, aruncarea cadavrelor în gropi comune, necunoscute până în ziua de azi, sau execuţii fără condamnare, în locuri publice, pentru a înspăimânta populaţia (la Cîmpeni, a rudeniilor episcopului Valerian Trifa).

10. Ucideri, a celor condamnaţi la închisoare, în afara Penitenciarului, în condiţii necunoscute.

11. Instalarea unui regim de teroare asupra familiilor, sprijinitorilor şi populaţiei din localităţi (bătăi, chinuri, confiscarea averii, familii distruse, alungarea din case, strămutarea lor forţată, copii neprimiţi la şcoli, servicii militarii în unităţi de pedepsire de muncă forţată, sate întregi dislocate în Bărăgan, (de exemplu satul Segacea din munţii Apuseni.)

12. Arogarea dreptului de viaţă, libertate sau moarte, de către câţiva ofiţeri de securitate, care puteau face în sectorul lor, orice crimă şi fărădelege, fără a da socoteală nimănui.




GRUPURI DE REZISTENŢĂ ARMATĂ, mai cunoscute (după documente din arhiva securităţii)

În Banat: col. Uţă Ion, Spiru Blănaru, comandor Domăşneanu, Popovici Nicolae (Ionescu Gheorghe), Ambruş Petru, Tănase Ion, Işfănuţ Dumitru (Sfârlogea), Vernichescu, Doran Nicolae, Vuc Liviu;

În Apuseni: Dr. Capotă, Şuşman Teodor, Col. Dabija - Macavei, Popa Ştefan, Sandu Maxim, fraţii Spaniol;

În Hunedoara: Caragea Lazăr, Vitan Petru;

În Rodna: Bodiu Leonida (organizaţiaCruce şi Spadă)

În Vâlcea: Pele Gheorghe, Şerban Secu, Jijie;

În Craiova: gen. Carlaonţ, Dumitraşcu Marin;

În Gorj: cpt. Brâncuşi Grigore;

În Dobrogea: Gheorghe Fudulea, Gogu Puiu, Nicolae Ciolacu, Trocan Nicolae;

În Crişul Alb: Gligor Cantemir, Luluşa Ion, Mihuţ Adrian;

În Maramureş: Popşa, Zubaşcu Ilie, banda de preoţi greco-catolici;

În Vrancea: fraţii Paragină, Lupşa Victor;

În Bârlad: Dan Constantin;

În Bacău: Corduneanu Vasile;

În Cluj: Paşca Gheorghe, Podea Alexandru, Pop, Oniga, Deac Cornel;

În Suceava: Hazmei Silvestru;

În M-ţii Făgăraş-sud: col. Ghe. Arsenescu, fraţii Petru şi Toma Arnăuţoi, Apostol;

-nord: Dumitriu (Ionele Ion), Faina, Cândea Ion, şi GRUPUL CARPATIN FĂGĂRĂŞAN.

Într-un raport al securităţii a fost dată cifra de 1300 bande. În arhiva securităţii nu se găsesc date despre grupurile paraşutate în România de puterile apusene, decât ce a apărut în presă cu prilejul procesului din noiembrie 1953, deci nu le ştim numărul.

Între grupurile de rezistenţă din munţi, este numărat şi grupul făgărăşan, la început sub numele de banda Haşu, banda Haşu-Gavrilă, banda Gavrilă. Noi ne-am numit Grupul Carpatin Făgărăşan.





..............................................................................

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Ion Gavrila Ogoranu

 Erou - Ion Gavrila Ogoranu

1 ION GAVRILA OGORANU