"Doriți pe Carol ca rege? Să vă ferească Dumnezeu. Poate într-o zi îl veți avea."
Regina Maria, într-o convorbire cu Printul Mihail Sturdza,1928
Rar i-a fost unui suveran sa întrunească condiții mai prielnice la urcarea pe tron. Moștenea o tradiție dinastica glorioasa. Tara era întregita și posibilitățile ei de dezvoltare, imense. Poporul îl primise cu bucurie.
Armata i s-a supus, din ceasul descălecării ca unui conducător firesc, intelectualii cei mai distinși ai neamului s-au făcut crainicii lui, salutându-l cu nădejdi vibrante. Si noi, legionarii am păcătuit aclamându-l pe 8 Iunie.
Ca resurse umane, Regele Carol era înzestrat cu toate darurile ca sa devina un mare rege. Avea chip de domnitor, avea prestanta, o inteligenta extraordinar de lucida si cultura din cele mai temeinice. În problematica statului era perfect orientat. Cunoștea mai bine decât miniștrii lui resorturile departamentale.
Ce a intervenit în destinul Regelui Carol ca toate aceste calități sa fie vehiculate în rău, ca din tot acest belșug de binecuvântări sa nu rămână în urma decât un blestem ce nu-și va găsi alinare nici dincolo de mormânt?
Explicațiile pot fi culese din mai multe parți: un anumit complex politic intern, situația externa, femeia care i-a încrucișat drumul vieții, robindu-l. dar toate aceste împrejurări nu se luminează deplin decât descifrând structura eului sau.
Omul acesta nu-si iubea decât propria lui persoana. Nu concepea o acțiune generoasa, un gest de detașare de sine însuși. Era un complex de egoisme perfect pus la punct. Nu vedea în oameni decât niște instrumente pentru a-și satisface setea de mărire, dorul de arginti și poftele care îl munceau.
Simțul datoriei îi era străin. Familia, Dinastia, Neamul. - noțiuni fără interes, fără corespondenta interioara. Un astfel de individ, în care numai imaginea exterioara rămăsese de om, era sortit sa intre în conflict cu neamul, așezându-se de a curmezișul elanurilor lui creatoare.
Telul regimului carlist a fost sa elimine din stat entitatea care creaza statul, națiunea, transformând-o într-o turma necuvântătoare. Mitul regalității, instituțiile statului, talentele lui personale, au fost exploatate la maximum pentru a înlănțui sufletul românesc în toate direcțiile.
Iata acum, în linii mari, cum s-a desfășurat acest plan:
Regele Carol se desparte, mai întâi, de toate persoanele care l-au ajutat sa-si dobândească tronul: colonelul Precup sfârșește în închisoare, Nae Ionescu, în lagăr si mai târziu în mormânt; ceilalți, Manoilescu, Sân-Giorgiu, Crainic, etc. nu mai au cuvânt de spus.
Prieteniile, recunoștințele pe care le datora, sunt dizolvate, în profilul "Ocultei" de la Palat, constituita sub conducerea Elenei Lupescu. Centrul de greutate al politicii românești se deplasează de la popor, de la parlament, de la partide, de la guvern, în sânul acestei "Oculte", care devine instanta suprema a politicei românești.
Paralel cu înjghebarea camarilei, începe procesul de fărâmițare al partidelor românești. Goga se desparte de Averescu, Vaida de Maniu, Lupu de Maniu, George Brătianu de vechiul partid liberal. Toți sunt momiți cu oferta puterii în viitorul cel mai apropiat. Încercarea nu izbutește cu Mișcarea, Mota știe ce înseamna sugestiile de la Palat, iar Stelescu sfârșește ca trădător.
Moravurile democrației românești permit apoi Regelui Carol sa facă schimbări de guvern total desprinse de logosul politic al tarii. Nici un șef de partid nu mai știa când vine la putere și de ce pleacă. Indicativul electoral a fost scos din funcțiune și soarta guvernelor atârna exclusiv de bunul plac al camarilei.
Guvernele Iorga, Duca, Tatarascu, Goga nu erau înscrise cu necesitate în curba voinței naționale. Ele au reprezentat întruchipări artificiale, create pentru a elimina singura soluție viabila a crizei în acea vreme: Iuliu Maniu.
Se mai obținea si altceva cu aceasta imixtiune în jocul partidelor politice: se demonstra cetățenilor incapacitatea partidelor de a guverna tara, iar Coroana apărea ca un punct fix, ca o ultima rezerva, la care va trebui sa se facă apel, pentru a se împiedica ruina totala a statului.
Permanentele statului - instituțiile - ajung în mâna Regelui instrumente de opresiune ale poporului. În special, Armata, Politia si Jandarmeria, sunt supuse unor continue prefaceri. Se da întâietate în conducere unor elemente servile, incapabile de o ținută dreapta. Monarhia "activa" își recruta personalul de serviciu.
Tineretului i se pregătește o alta orientare. El trebuia sa fie scos de pe linia naționalismului. În acest scop se înființează "Straja Tarii", al cărei ideal suprem era adorația Regelui. Lucru absurd din punct de vedere al neamului, pentru ca Regele însuși trebuie sa fie un servitor al idealurilor naționale - pe aceeași treapta cu cel mai umil cetățean - nu un cumulard al lor și cu atât mai puțin sa pretindă a fi un ideal în sine.
În mijlocul dezagregării generale a tarii, o singura forță rămăsese intacta: Mișcarea Legionara. Ea nu putuse fi nici captata, nici împărțită și nici intimidata de prigoana continua a autorităților. Popularitatea ei crescuse simțitor între anii 1933 - 1937. Alegerile din 1937 îi adusese 66 de deputați. Era vizibil ca regimul ocultei nu se putea consolida atâta vreme cât Mișcarea nu era pusa la pământ. Anii 1938 - 1939 i-a consacrat Regele Carol distrugerii Legiunii.
Dupa toate încercările de pană atunci, învățăturile ce le-a tras oculta erau ca împotriva Legiunii o singura metoda mai putea fi eficace: terorismul de stat. Planul întocmit prevedea, într-o prima faza, decapitarea Mișcării de șefii ei autentici, în frunte cu Corneliu Codreanu, iar, în a doua faza, captarea celor rămași în viata, cu frica morții în oase si cu oboseala anilor de lagăre și de închisoare.
Pentru execuția șefilor legionari, nu-i trebuia Regelui nici inima de viteaz, nici inteligenta politica, nici viziunea viitorului, ci o echipa de calai antrenata și bine plătită. La 30 Noiembrie 1938 si 22 Septembrie 1939, cea mai mare parte a elitei legionare este masacrata.
Regina Maria, într-o convorbire cu Printul Mihail Sturdza,1928
Rar i-a fost unui suveran sa întrunească condiții mai prielnice la urcarea pe tron. Moștenea o tradiție dinastica glorioasa. Tara era întregita și posibilitățile ei de dezvoltare, imense. Poporul îl primise cu bucurie.
Armata i s-a supus, din ceasul descălecării ca unui conducător firesc, intelectualii cei mai distinși ai neamului s-au făcut crainicii lui, salutându-l cu nădejdi vibrante. Si noi, legionarii am păcătuit aclamându-l pe 8 Iunie.
Ca resurse umane, Regele Carol era înzestrat cu toate darurile ca sa devina un mare rege. Avea chip de domnitor, avea prestanta, o inteligenta extraordinar de lucida si cultura din cele mai temeinice. În problematica statului era perfect orientat. Cunoștea mai bine decât miniștrii lui resorturile departamentale.
Ce a intervenit în destinul Regelui Carol ca toate aceste calități sa fie vehiculate în rău, ca din tot acest belșug de binecuvântări sa nu rămână în urma decât un blestem ce nu-și va găsi alinare nici dincolo de mormânt?
Explicațiile pot fi culese din mai multe parți: un anumit complex politic intern, situația externa, femeia care i-a încrucișat drumul vieții, robindu-l. dar toate aceste împrejurări nu se luminează deplin decât descifrând structura eului sau.
Omul acesta nu-si iubea decât propria lui persoana. Nu concepea o acțiune generoasa, un gest de detașare de sine însuși. Era un complex de egoisme perfect pus la punct. Nu vedea în oameni decât niște instrumente pentru a-și satisface setea de mărire, dorul de arginti și poftele care îl munceau.
Simțul datoriei îi era străin. Familia, Dinastia, Neamul. - noțiuni fără interes, fără corespondenta interioara. Un astfel de individ, în care numai imaginea exterioara rămăsese de om, era sortit sa intre în conflict cu neamul, așezându-se de a curmezișul elanurilor lui creatoare.
Acest fond tenebros n-avea alta ieșire în istorie decât sa se asocieze cu cele mai degenerate fapturi ca sa săvârșească Marea Crima.
În zadar am încercat sa descoperim în politica Regelui Carol o "rațiune de stat". În sensul unor obiective ce nu se dezvăluie oricui. Un regim autoritar, o dictatura, care nu sunt cele mai bune forme de guvernare, au un sens de a fi când sunt impuse de împrejurări excepționale în viata unui neam.
În zadar am încercat sa descoperim în politica Regelui Carol o "rațiune de stat". În sensul unor obiective ce nu se dezvăluie oricui. Un regim autoritar, o dictatura, care nu sunt cele mai bune forme de guvernare, au un sens de a fi când sunt impuse de împrejurări excepționale în viata unui neam.
Dominația absoluta, spre care tindea Regele Carol, sau Monarhia activa, cum o numeau lingușitorii tronului, era lipsita de aceasta justificare suprema. Nu se putea raporta la nici o nevoie națională.
Telul regimului carlist a fost sa elimine din stat entitatea care creaza statul, națiunea, transformând-o într-o turma necuvântătoare. Mitul regalității, instituțiile statului, talentele lui personale, au fost exploatate la maximum pentru a înlănțui sufletul românesc în toate direcțiile.
Iata acum, în linii mari, cum s-a desfășurat acest plan:
Regele Carol se desparte, mai întâi, de toate persoanele care l-au ajutat sa-si dobândească tronul: colonelul Precup sfârșește în închisoare, Nae Ionescu, în lagăr si mai târziu în mormânt; ceilalți, Manoilescu, Sân-Giorgiu, Crainic, etc. nu mai au cuvânt de spus.
Prieteniile, recunoștințele pe care le datora, sunt dizolvate, în profilul "Ocultei" de la Palat, constituita sub conducerea Elenei Lupescu. Centrul de greutate al politicii românești se deplasează de la popor, de la parlament, de la partide, de la guvern, în sânul acestei "Oculte", care devine instanta suprema a politicei românești.
Paralel cu înjghebarea camarilei, începe procesul de fărâmițare al partidelor românești. Goga se desparte de Averescu, Vaida de Maniu, Lupu de Maniu, George Brătianu de vechiul partid liberal. Toți sunt momiți cu oferta puterii în viitorul cel mai apropiat. Încercarea nu izbutește cu Mișcarea, Mota știe ce înseamna sugestiile de la Palat, iar Stelescu sfârșește ca trădător.
Moravurile democrației românești permit apoi Regelui Carol sa facă schimbări de guvern total desprinse de logosul politic al tarii. Nici un șef de partid nu mai știa când vine la putere și de ce pleacă. Indicativul electoral a fost scos din funcțiune și soarta guvernelor atârna exclusiv de bunul plac al camarilei.
Guvernele Iorga, Duca, Tatarascu, Goga nu erau înscrise cu necesitate în curba voinței naționale. Ele au reprezentat întruchipări artificiale, create pentru a elimina singura soluție viabila a crizei în acea vreme: Iuliu Maniu.
Se mai obținea si altceva cu aceasta imixtiune în jocul partidelor politice: se demonstra cetățenilor incapacitatea partidelor de a guverna tara, iar Coroana apărea ca un punct fix, ca o ultima rezerva, la care va trebui sa se facă apel, pentru a se împiedica ruina totala a statului.
Permanentele statului - instituțiile - ajung în mâna Regelui instrumente de opresiune ale poporului. În special, Armata, Politia si Jandarmeria, sunt supuse unor continue prefaceri. Se da întâietate în conducere unor elemente servile, incapabile de o ținută dreapta. Monarhia "activa" își recruta personalul de serviciu.
Tineretului i se pregătește o alta orientare. El trebuia sa fie scos de pe linia naționalismului. În acest scop se înființează "Straja Tarii", al cărei ideal suprem era adorația Regelui. Lucru absurd din punct de vedere al neamului, pentru ca Regele însuși trebuie sa fie un servitor al idealurilor naționale - pe aceeași treapta cu cel mai umil cetățean - nu un cumulard al lor și cu atât mai puțin sa pretindă a fi un ideal în sine.
Regele se intereseaza si de viata economica a tarii, dar cu un singur scop: sa dirijeze cât mai multe venituri în buzunarul sau. Marile industrii naționale, ca să-și salveze interesele de omnipotenta camarilei, erau obligate sa transfere în caseta privata a Regelui pachete întregi de acțiuni. Credite nu se obțineau, investiții ale statului nu se făceau, fara a i se oferi si Regelui beneficii. Regele vămuia întreaga economie națională, reușind să-și strângă avere fabuloasa.
În mijlocul dezagregării generale a tarii, o singura forță rămăsese intacta: Mișcarea Legionara. Ea nu putuse fi nici captata, nici împărțită și nici intimidata de prigoana continua a autorităților. Popularitatea ei crescuse simțitor între anii 1933 - 1937. Alegerile din 1937 îi adusese 66 de deputați. Era vizibil ca regimul ocultei nu se putea consolida atâta vreme cât Mișcarea nu era pusa la pământ. Anii 1938 - 1939 i-a consacrat Regele Carol distrugerii Legiunii.
Dupa toate încercările de pană atunci, învățăturile ce le-a tras oculta erau ca împotriva Legiunii o singura metoda mai putea fi eficace: terorismul de stat. Planul întocmit prevedea, într-o prima faza, decapitarea Mișcării de șefii ei autentici, în frunte cu Corneliu Codreanu, iar, în a doua faza, captarea celor rămași în viata, cu frica morții în oase si cu oboseala anilor de lagăre și de închisoare.
Pentru execuția șefilor legionari, nu-i trebuia Regelui nici inima de viteaz, nici inteligenta politica, nici viziunea viitorului, ci o echipa de calai antrenata și bine plătită. La 30 Noiembrie 1938 si 22 Septembrie 1939, cea mai mare parte a elitei legionare este masacrata.
Cât privește partea a doua a planului, aceasta n-a izbutit, pentru ca Mișcarea a avut încă suficienta vigoare ca să-și reconstituie centrul ei de greutate si sa reia lupta contra regimului.
S-a afirmat adeseori ca regele a deschis lupta contra Gărzii de Fier, pentru a împiedica alunecarea României în orbita puterilor Axei. Nici acest lucru nu sta în picioare. Politica externa a regelui Carol n-a fost nici pro-occidentala, nici anti-germana, ci exclusiv personala.
Era o politica la dispoziția regimului. În vara anului 1940, a dat totul peste cap, toate relațiile externe create pană atunci, ca sa câștige favoarea lui Hitler. Totul a încercat în afara de a sacrifica ceva din atotputernicia camarilei. A acceptat toate amputațiile teritoriale fără un protest, fără a se gândi ca cu o alta echipa de guvernare tara ar fi vorbit și o alta limba.
Colaborarea care s-a început între Rege și Mișcare, în vara anului 1940, determinata de situația grea în care ajunsese tara, n-a putut duce la rezultate, din cauza aceluiași spirit meschin și a acelorași interferente nefaste. Dupa un scurt timp de încercare, proiectul a trebuit sa fie părăsit.
Actul de la 6 Septembrie, în afara de acțiunea de forță care l-a precedat, reprezinta și scadenta tuturor păcatelor ce le-a îngrămădit Regele deasupra capului sau în cei 10 ani de domnie. Prea mult înșelase pe toată lumea ca sa mai găsească crezare la cineva. Pe prieteni îi părăsise, pe oamenii de vaza ai tarii îi compromisese. Nici Antonescu din 1940, nu mai era Antonescu din 1938, mâna dreapta a Regelui la instaurarea dictaturii.
Semnificativ pentru toată linia vieții lui este ca Regele n-a renunțat la Tron decât în clipa în care s-a convins ca nu se mai găsește nimenea dispus sa facă o baie de sânge pentru a-i salva situația. În seara de 5 Septembrie, după ce toate partidele se declarase împotriva lui și zeci de mii de oameni manifestau pe străzi, cerându-i sa plece, în Palatul Regal, înconjurat de trupe, se desfășura ultima scena a bătăliei pentru abdicare.
S-a afirmat adeseori ca regele a deschis lupta contra Gărzii de Fier, pentru a împiedica alunecarea României în orbita puterilor Axei. Nici acest lucru nu sta în picioare. Politica externa a regelui Carol n-a fost nici pro-occidentala, nici anti-germana, ci exclusiv personala.
Era o politica la dispoziția regimului. În vara anului 1940, a dat totul peste cap, toate relațiile externe create pană atunci, ca sa câștige favoarea lui Hitler. Totul a încercat în afara de a sacrifica ceva din atotputernicia camarilei. A acceptat toate amputațiile teritoriale fără un protest, fără a se gândi ca cu o alta echipa de guvernare tara ar fi vorbit și o alta limba.
Colaborarea care s-a început între Rege și Mișcare, în vara anului 1940, determinata de situația grea în care ajunsese tara, n-a putut duce la rezultate, din cauza aceluiași spirit meschin și a acelorași interferente nefaste. Dupa un scurt timp de încercare, proiectul a trebuit sa fie părăsit.
Actul de la 6 Septembrie, în afara de acțiunea de forță care l-a precedat, reprezinta și scadenta tuturor păcatelor ce le-a îngrămădit Regele deasupra capului sau în cei 10 ani de domnie. Prea mult înșelase pe toată lumea ca sa mai găsească crezare la cineva. Pe prieteni îi părăsise, pe oamenii de vaza ai tarii îi compromisese. Nici Antonescu din 1940, nu mai era Antonescu din 1938, mâna dreapta a Regelui la instaurarea dictaturii.
Semnificativ pentru toată linia vieții lui este ca Regele n-a renunțat la Tron decât în clipa în care s-a convins ca nu se mai găsește nimenea dispus sa facă o baie de sânge pentru a-i salva situația. În seara de 5 Septembrie, după ce toate partidele se declarase împotriva lui și zeci de mii de oameni manifestau pe străzi, cerându-i sa plece, în Palatul Regal, înconjurat de trupe, se desfășura ultima scena a bătăliei pentru abdicare.
Regele mai avea o șansă sa schimbe mersul destinului. Personajele erau Regele, Antonescu și Comandantul Militar al Capitalei, Generalul Coroama. De afara pătrundeau strigatele manifestanților și din când în când se auzeau focuri de arma. Regele îi cere Generalului Antonescu sa tragă în manifestanți. Antonescu se întoarce spre Generalul Coroamã:
-Dumneata, tragi?
-Eu nu trag!
-Atunci nici eu nu trag!
Armata a trecut de partea poporului, refuzând sa mai asculte de ordinele unui Rege sperjur, care o împingea la un nou masacru.
Nu știm ce epoca din istoria neamului se poate compara cu perioada de domnie a Regelui Carol. Si epoca fanariota pare sa aibă trăsături mai blânde decât ceea ce ne-a fost dat sa pătimim sub acest despot. Trebuie sa ne cautam exemple aiurea: Petru cel Crud din istoria Spaniei sau regimul sovieto-moscovit. Poporul român a cunoscut ororile bolșevismului înainte de invazia de la 23 August.
Horia SIMA - Vestitorii, Aprilie 1953
=========================================================================
=========================================================================
-Dumneata, tragi?
-Eu nu trag!
-Atunci nici eu nu trag!
Armata a trecut de partea poporului, refuzând sa mai asculte de ordinele unui Rege sperjur, care o împingea la un nou masacru.
Nu știm ce epoca din istoria neamului se poate compara cu perioada de domnie a Regelui Carol. Si epoca fanariota pare sa aibă trăsături mai blânde decât ceea ce ne-a fost dat sa pătimim sub acest despot. Trebuie sa ne cautam exemple aiurea: Petru cel Crud din istoria Spaniei sau regimul sovieto-moscovit. Poporul român a cunoscut ororile bolșevismului înainte de invazia de la 23 August.
Atât rău a făcut tarii Regele Carol, încât și creștinescul "Dumnezeu sa-l ierte" e penibil a fi rostit la moartea acestui tiran, sunând mai degrabă ca o ofensa adusa Divinității.
Horia SIMA - Vestitorii, Aprilie 1953
=========================================================================
=========================================================================
TIRANUL
Din sceptrul negrelor porunci
In sbor te-ai ridicat s'arunci
Peste zăpezi de crez priviri de corb...
Cã'n ochii tăi și-a dãltuit icoana,
Sub cerul cugetului orb,
Satana.
Si tot ce'n oameni bun s'alege
Ai scos din har si-ai pus sub lege...
Sub legea vrerii tale de pripas
Prin care-a curs precum în vaduri râul,
Fãrã zăgaz, fãrã popas,
Desfrâul.
Ai năzuit să faci din tarã
Pocal menit pentru ocară...
Din el sã stâmperi setea lui Cristos...
Si n'ai văzut cum neamu'ntreg se strânge
Mai dârz sub pumnul tău setos
De sânge...
Înnegurat, sãlbatec rod
Al vremurilor lui Irod!...
Cum n'au știut pãgânii-ti Saduchei
Cã pentru moarte'n mâini ți-a pus inelul,
Din noaptea Sfântului Andrei,
Măcelul?...
Azi numai tu ca'ntr'un blestem
Auzi mormintele cum gem
In piepturile verzi ce sub palat
Ti s'au oprit cântând în fata porții...
E sângele ce l-ai vărsat!...
Sunt morții!...
Tudor DAVA
("DACIA", Anul V, Nr. 7, 10 Decembrie 1949)
Din sceptrul negrelor porunci
In sbor te-ai ridicat s'arunci
Peste zăpezi de crez priviri de corb...
Cã'n ochii tăi și-a dãltuit icoana,
Sub cerul cugetului orb,
Satana.
Si tot ce'n oameni bun s'alege
Ai scos din har si-ai pus sub lege...
Sub legea vrerii tale de pripas
Prin care-a curs precum în vaduri râul,
Fãrã zăgaz, fãrã popas,
Desfrâul.
Ai năzuit să faci din tarã
Pocal menit pentru ocară...
Din el sã stâmperi setea lui Cristos...
Si n'ai văzut cum neamu'ntreg se strânge
Mai dârz sub pumnul tău setos
De sânge...
Înnegurat, sãlbatec rod
Al vremurilor lui Irod!...
Cum n'au știut pãgânii-ti Saduchei
Cã pentru moarte'n mâini ți-a pus inelul,
Din noaptea Sfântului Andrei,
Măcelul?...
Azi numai tu ca'ntr'un blestem
Auzi mormintele cum gem
In piepturile verzi ce sub palat
Ti s'au oprit cântând în fata porții...
E sângele ce l-ai vărsat!...
Sunt morții!...
Tudor DAVA
("DACIA", Anul V, Nr. 7, 10 Decembrie 1949)