Destin: ZIUA BIRUINȚEI LEGIONARE

6 SEPTEMBRIE 1940: ZIUA BIRUINȚEI LEGIONARE.

Poetul Radu Gyr în fruntea maselor legionare...

Coloane de țărani legionarii în Piața Universității pentru a sărbători victoria Revoluției Legionare din 6 Septembrie 1940

Biruința Legionara - 6 Septembrie 1940

LEGIONARI

22 Septembrie 1940 - Flori Pentru Legionarii Căzuți

După revărsarea de bucurie a întregului popor, la 6 Septembrie, a urmat o zi de reculegere și durere în fata legionarilor căzuți în lupta, purtați acum pe scut de camarazii lor, întorși victorioși din bătălie. Ei nu mai trăiau sa vadă ca pe urma sacrificiului lor milioane de oameni și-au recâștigat libertatea, dar au avut acest privilegiu sa treacă în lumea de dincolo încununați cu laurii celor aleși.
De la înmormântarea lui Mota și Marin, nu s-a mai văzut o mai pioasa participare a unei mari mulțimi de oameni care-și aduceau tributul lor de recunoștință acestor viteji între viteji. Nu erau plânși în sensul omenesc al cuvântului. Fapta lor era prea mare ca sa intre în tiparele comune ale existentei.
Era multa jale în suflete, dar demna și reținută.
Peste trupurile lor fără viata, se proiecta aureola unui mare moment istoric, la a cărui împlinire au contribuit cu tot ce au avut mai bun: propria lor viata. Numele lor va intra în anonimat, nu se va putea șterge din Cartea Neamului, pentru ca au pus jertfa vieții lor temelie renașterii unei națiuni, din starea de deznădejde și de suferință în care o azvârliseră dușmanii ei.
În 7 Septembrie, la Constanta, au fost petrecuți la locul de veci legionarii Cavachi, Caporani si Ardeleanu, iar la Brasov au fost înmormântați Sultan Donat si Constantin Salceanu. Studentul Puiu Grigorescu a fost transportat la Târgoviște, de unde era originar, iar Lucian Caramlau si Gheorghe Ștefănescu la Ploiești unde au fost îngropați Duminica, 8 Septembrie.
La slujba înmormântării de la Ploiești, în Biserica Trei Ierarhi am luat și eu parte, însoțit de Victor Biris, care tocmai în acea zi se întoarse din Germania. Sicriele lor, așezate pe catafalc, de-o parte și de alta a Altarului, erau descoperite. Biserica era plina de lume, care trecea prin fata lor și se închina cu evlavie.
Alți fii ai Prahovei care au luat drumul veșniciei pentru a mântui neamul. La căpătâiul lui Caramlau veghea o fata, îmbrăcată în negru. Parea ca nici nu vede pe nimeni; doar privea la chipul lui de ceara. Era ca o statuie. Mi s-a spus ca e logodnica lui. N-am cutezat sa ma apropii de ea, ca sa-i tulbur durerea ei pietrificata. O, Doamne, câta jale!

Alte mame întristate de moarte! Toată bucuria vieții lor se stingea odată cu copilul care fusese răpit în plina tinerețe!

Uitându-ma la Lucian Caramlau, acum fără suflare, cu gândul ma întorceam la el în viata. Ce mândrie de legionar, ce pregătire, ce minte agera! Cu câteva zile mai înainte, ma întâlnisem cu el la București. Abia ieșise din închisoare si venise la mine, cerându-mi sa participe la acțiune.
Am stat mult de vorba cu el, caci îi încredințasem misiunea sa atace la Ploiești. În ultimul moment i-am schimbat destinația și l-am trimis cu echipa lui de prahoveni sa întărească grupul care trebuia sa ocupe postul de radio de la Bod. Cu rezultatele care se cunosc, Caramlau a căzut aici, străpuns de jandarmi.
Lucian Caramlau era de o rara modestie, deși poseda doua diplome și își însuși o cultura temeinica. Parca-l vad si acum cum stătea rezemat de perete si asculta cu atenție tot ce îi spuneam.
Îi explicam cum sa procedeze, ca Ploieștiul era un mare centru militar. Lui i se părea ca poate sa ocupe instituțiile publice indicate. Citeam în ochii lui o hotărâre de cremene. O liniște maiestuoasa în fata morții, cum numai la Sultan Donat am mai văzut.

Deși abia ieșise din închisoare, nu-l atrăgea viata, ci împlinirea unui destin mai înalt.
Ma uitam la el și îmi apărea în suflet toată falanga de eroi pe care i-a dat Prahova, aceasta regiune de un ethos național vulcanic.
Ce oameni năprasnici! De unde au răsărit acești cavaleri „sans peur et sans reproche”, ca vestitul Bayard din Franța?

Cel dintâi pe care l-am cunoscut a fost Teodorescu Gandi, care conducea organizația locala din prigoana, în vara anului 1938. Organizația politica se desființase prin atestările făcute, dar rămăsese un puternic nucleu de tineri care acționau cu multa prudenta, fără sa fie simțit de politie. Teodorescu-Gandi cade în toamna aceluiași an și ia comanda grupului Miti Dumitrescu.

În planul loviturii contra dictaturii carliste din Ianuarie-Februarie 1939, Miti Dumitrescu avea misiunea sa atace Palatul Regal. Cazând acest plan, se refugiază în Germania, de unde se întoarce în tara și pregătește răzbunarea. Se preda după executarea atentatului contra lui Armand Călinescu pentru a nu primejdui viata celor din închisori și sfârșește ucis împreuna cu cei opt camarazi din echipa lui. Miti Dumitrescu a săvârșit cel mai frumos atentat din istoria lumii din punct de vedere etic.

Nu a încercat sa dispară după doborârea tiranului, deși putea sa fuga și sa se ascundă, și nici nu s-a sinucis, ci s-a predat și și-a asumat întreaga răspundere. Dupa Miti Dumitrescu a răsărit un alt viteaz din pământul Prahovei, într-un moment de răscruce pentru Neam, acela care zăcea acum fără viata în fata mea.

Miti Dumitrescu

-Slujba a fost lunga. Biserica era plina de fum de lumânări și se respira greu și din cauza mulțimii de oameni. Am stat neclintit la căpătâiul lui Lucian Caramlau mai bine de un ceas pană ce am simțit ca îmi vin amețeli și sunt pe punctul sa leșin. Eram slăbit din cauza tensiunii în care am trăit în ultimele zile. Cu Victor Biris și Eugen Necrelescu am ieșit din Biserica, ne-am urcat în mașină și ne-am oprit undeva la marginea Ploieștiului. Ne-am întors apoi la București.
A doua zi, trecând pe la Președinție, Generalul Antonescu m-a întrebat unde am fost ieri, caci ma cautase. I-am răspuns ca am fost la Ploiești, unde am participat la înmormântarea a doi legionari, căzuți în luptele de la Brașov.
– De ce nu mi-ai spus mie, caci as fi venit si eu, bucuros sa dau onorul acestor eroi?
– Domnule General, știam ca aveți atâtea pe cap în aceste momente si nu credeam ca ați putea sa va deplasați la Ploiești. Sunt recunoscător pentru sentimentele ce le purtați camarazilor noștri căzuți în aceasta lupta și nu vom uita aceste cuvinte care se răsfrâng asupra întregii Mișcări.
Luni, 9 Septembrie, au fost înmormântați, la Cimitirul Sf. Treime din Brașov, Sultan Donat, căzut la Regimentul 41 Artilerie, si Constantin Salceanu, ucis de jandarmi în încercarea de a cuceri postul de radio de la Bod.
Trupurile legionarilor se aflau depuse la Spitalul Militar. Peste 3000 de legionari au adus ultimul salut camarazilor căzuți în lupta. În fruntea cortegiului se aflau Nicolae Petrașcu, Inginer Ionica, Profesorul Ionica, Marian și Dr. Dogan. În fata spitalului militar, a vorbit Profesorul Ionica:
– Aici, în pragul spitalului militar, îi salutam pe cei doi camarazi ce și-au dăruit viata pentru mântuirea Patriei, caci de aici au plecat spre moarte, în acea noapte de urgie, cei sase comandanți legionari: Capitanul Siancu, Inginer Eugen Ionica, avocat Traian Cotiga, Gheorghe Pihu, Gheorghe Proca, Iulian Susman, avocat Herghelegiu...

Traian Cotigă (n. 1910, Focșani - d. 22 septembrie 1939) a fost un avocat român legionar. Traian Cotigă s-a născut la Focșani; a urmat Facultatea de Drept din București.

A fost președinte al Uniunii Naționale a Studenților Creștini din România (UNSCR) în perioada 1935-1935. Traian Cotigă a fost un remarcabil talent oratoric. Parlamentar pe listele Partidului Totul Pentru Țară în decembrie 1937, a fost arestat în 1938, internat în lagărul de al Miercurea Ciuc din ordinul lui Carol al II-lea.

Grav bolnav, este transferat la Spitalul Militar din Brașov, unde este ridicat împreună cu alți șase camarazi la 22 septembrie 1939 și împușcat, în aceeași zi cu alți 253 de legionari din toată țara.

– Aici ne închinam în fata camarazilor căzuți la Bod si la Reg. 41 Artilerie si cu glasul nostru înlăcrimat îi chemam din nou între noi: Lucian Caramlau, Gheorghe Ștefănescu, Gheorghe Grigorescu, Sultan Donat și Salceanu Constantin...

La apelul acesta, legionarii au strigat „Prezent”.

Consulii Germaniei si Italiei au fost de fata la ceremonia funebra.